Din seria “Eu cu mine” – primul episod

Acum câțiva ani eram așa cum văd că mulți oameni sunt acum. Nemulțumită de viața mea. Dependentă de părerile celor din jurul meu, de întâmplările pe care nu le puteam schimba, de vremea de afară, etc. În general de lucruri pe care nu statea în puterea mea să le influențez sau schimb în vreun fel.

Și îmi era o teamă enormă să rămân singură, doar eu cu mine. Era ca și cum căutam orice modalitate de a-mi petrece timpul departe de mine însumi. Mă judecam, mă învinovățeam, aveam o părere proastă (altfel spus si “critică”) față de mine. Sună cunoscut? “Vaaai, cum am putut să spun așa ceva? Ce-or fi zis oamenii ăia despre mine? Uite, ăla ce sigur pe el este, iar eu…”. Și ce faci cu oamenii despre care ai o părere proastă? Păi fugi de ei! Nu-ți plac, nu vrei să fii în preajma lor.

Și uite-așa, până când am dat peste niște oameni care tot spuneau că nu este bine să cauți fericirea în exterior, ci să te uiți în interiorul tău, pentru că acolo vei găsi tot ceea ce ai nevoie. “Seriooos?” – mi-am zis. “Adică ce? Să trăiesc singură pe lumea asta, fără alți oameni în jurul meu? Și cum adică? Cum să am în mine tot ce-mi trebuie? Da’ de unde bani? De unde distracție? De unde călătorii prin lume? Că de-astea nu văd cum aș găsi în interiorul meu.”

Și nu am înteles toate astea până când nu am fost pusă în fața faptului împlinit. Singură, într-o garsonieră, zile în șir doar eu cu mine. Bineînțeles că între timp mă tot plângeam că sunt singură, n-am prieteni, n-am pe nimeni, pe mine nu mă caută nimeni, etc. Și pentru cei care au rămas la întrebările despre bani, ei veneau dintr-un job pe care-l disprețuiam și pe care nu-l acceptam. Și erau într-o sumă care mă ținea pe linia de plutire, în așa fel încât să nu dau faliment.

Deci eu, cu mine, în situația de care îmi fusese cel mai teamă. Și în acele zile, semne veneau de peste tot… O carte tarot pe care scria “Înflorire”, o carte care se numea “Sămânța de muștar”, oameni care dădeau semne că sunt foarte fericiți cu ei înșiși, etc. Doar, doar de m-aș fi prins și eu de idee.

Și atunci, negăsind ceva mai bun de făcut, m-am apucat de citit. Și am învățat să meditez (una din modalitățile de a-ți asculta vocea interioară), și am găsit tot felul de filmulețe pe net despre Legea Atracției. “Atracție? Ce atracție? Pot să atrag ceea ce-mi doresc? Pe cine-mi doresc?”. Și am învățat despre energie – energia pozitivă și energia negativă. Și cum ne formăm noi înșine asemenea energii în jurul nostru. Noi înșine!

Și am învățat atunci despre Responsabilitate. Acel ceva pe care dacă fiecare din noi l-am avea, am începe să vedem altfel lucrurile. Și am învățat că atunci când dăm vina pe alții pentru ceea ce ni se întâmplă, nu facem altceva decât să le aruncăm responsabilitatea noastră, cu alte cuvinte, le cedăm puterea asupra propriei noastre vieți. “Nu! Nu eu dețin puterea asupra propriei vieți! Ceilalți o au! Nu eu sunt responsabilă pentru situația în care sunt! Ceilalți sunt de vină!”.

Și am dat peste oameni care-mi spuneau “tu ești singurul tău prieten adevărat”. Iar pe mine mă apucau toți nervii: “Cum? Eu? Nimeni altcineva? Ce mă fac?” “Oamenii ăstia-s nebuni!”

Păi hai s-o luăm așa: dacă tu nu te placi, dacă tu nu te accepți, dacă ție nu-ți place de tine, ai de gând să aștepți să apară alții care să te placă? Dacă tu emiți semnale în Univers că nu ești OK, că nu ești destul de bun, că “nu ești în stare să…”, crezi că vei atrage oameni care să-ți dovedească ție contrariul? Semne or să tot apară, tu doar să le prinzi și să le înțelegi. Dar până la urmă nimeni, nimeni în afară de tine nu va veni să-ți arate drumul de urmat. Pentru că nimeni în afară de tine nu-l știe! Cine să știe ce anume îți dorești tu cu adevărat? Repet: cu adevărat! Că fațete ale lui “îmi doresc…” vei găsi nenumarate și le vei verbaliza la nesfârșit. Dar ceea ce-ți doresti tu cu adevărat, dincolo de “îmi doresc să…”, doar tu singur vei afla. Tu, in dialog cu tine.

Pare a fi ca într-un film cu nebuni. “Hm, eu în dialog cu mine… Ca și cum aș vorbi de unul singur…”. Păi gândește-te că tu ești rezultatul unui eu conștient și eu inconștient. Pe eul conștient îl cunoaște toată lumea. Este eul pe care l-ai construit cu atâta efort toată viața ta. L-ai construit în concordanță cu mediul, familia, prietenii, colegii, șefii, copiii tăi și cu tot ceea ce te înconjoară, din dorința de a simți că aparții acestui mediu în care ai trăit, în dorința de a te simți acceptat de mediu. Și cu timpul, fără să-ți dai seama, ai mers cu valul, și te-ai îndepărtat de acel “ce-mi doresc eu cu adevărat”.

Paradoxul este că muncim să ne construim un sine fals, în acord cu cerințele și influențele lumii exterioare, sine pe care apoi încercăm să îl dăm deoparte pentru a găsi / regăsi sinele autentic (eul inconștient). Ciudat, nu? 🙂

Până la episodul următor… pauză de… întrebări 😛

Leave a Comment